Eroare
  • Eroare la încărcarea datelor.
Minuni ale Sfântului Calinic de la Cernica PDF Imprimare Email
Scris de Administrator   

Magdalena GHEORGHE

P

e 11 aprilie îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de aceea vă scriu astăzi două minuni săvârşite de acest sfânt în timpul vieţii.

A fost o vreme când în mănăstire se terminase făina pentru pâine. Dar Sfântul Calinic a spus părinţilor: "Să avem nădejdea la Maica Domnului şi la Sfântul Nicolae şi nimic nu ne va lipsi!" Apoi, intrând în chilie, a îngenuncheat în faţa icoanei şi s-a rugat ocrotitorului său. După vecernie a rânduit să se citească în biserică acatistul Sfântului Nicolae.

Ascultându-i rugăciunea, Sfântul Nicolae a venit degrabă în ajutorul obştii. La mănăstire a sosit îndată un car cu boi încărcat cu făină. Erau doi oameni necunoscuţi, trimişi de stăpânul lor să facă această milostenie.

Sfântul Calinic i-a adunat în biserică pe fraţi pentru a face şi o slujbă de mulţumire, iar apoi a pus să se facă pâine spre mângâierea părinţilor.

Cea de-a doua minune s-a petrecut în vara anului 1829. Sfântul Calinic a citit acatistul Sfântului Nicolae şi apoi a aţipit puţin. În vis i s-a arătat Sfântul Nicolae, în veşminte, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Apropiindu-se de el, cei doi sfinţi i-au poruncit: "Ridică-te şi să zideşti în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe. Noi îţi vom trimite tot ce-ţi va trebui." Luând îndată binecuvântare de la părintele său duhovnic, Sfântul Calinic, stareţ al mănăstirii Cernica, a zidit în ostrovul mic o mare biserică închinată Sfântului Gheorghe, biserică ce poate fi văzută şi astăzi.

Sursa: Ziarul Lumina - Duminica, 11 Aprilie 2010

 

Ziarul Lumina - Actualitatea Socială

Parteneri